2. Mică Înțelegere ‒ o acțiune militaro-strategică
Măsurile militare, luate în ansamblu, au format instrumentul de putere al Micii Înțelegeri, conceput pentru a proteja și promova interesele de securitate ale Alianței. Fundamentul acestor măsuri l-au constituit trei documente de alianță cu caracter militar. Primul a fost convenția militară cehoslovaco-română din 2 iulie 1921, urmată, la 31 iulie 1921, de convenția militară între Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Sistemul de securitate reciprocă a fost desăvârșit prin semnarea convenției militare dintre România și Regatul Sârbo-Croato-Sloven în 22 iulie 1921. Expresia tendinței de strânsă interconectare a statelor Micii Înțelegeri în domeniul militar-strategic a devenit Convenția militară tripartită, care a înlocuit documentele bilaterale menționate mai sus. A fost semnată la Praga în ziua de 14 septembrie 1923. Versiunea modernizată a fost semnată de către reprezentanții aliaților pe 14 decembrie 1931. Toate documentele enumerate mai sus au constituit partea secretă și echivalent valabilă a convențiilor politice aliate.
Motivele pentru activarea potențialului militar al Micii Înțelegeri au fost specificate după cum urmează. Statele membre ale Micii Înțelegeri s-au angajat să ia contramăsurile necesare și să se mobilizeze în cazul în care Ungaria ar face pregătiri și ar lua măsuri militare ce ar constitui o amenințare gravă pentru una sau mai multe țări semnatare. Pentru cazul mai grav, al unui atac brusc, fără provocare, al Ungariei asupra unuia din statele membre ale alianței, celelalte două semnatare se obligau, în urma cererii oficiale a țării atacate, să emită de urgență ordinul de mobilizare a armatei și să atace Ungaria. În cazul unui conflict armat al unuia din statele semnatare cu un stat terț, altul decât Ungaria, respectiv Bulgaria, ceilalţi membri ai alianţei se angajau să permită şi să faciliteze transportul materialului de război către ţara aliată prin teritoriul lor. Mica Înțelegere a creat un sistem cuprinzător de măsuri militare, rezultat din activitățile de planificare militar-strategică. Până în anul 1930 planificarea strategică s-a concetrat, pe de o parte, asupra amenințărilor din partea Ungariei, eventual sprijinită de Germania și Austria și, pe de altă parte, asupra amenințărilor din partea Bulgariei. Începând cu anul 1931 Mica Înțelegere și-a conceput planurile operaționale împotiva Ungariei și Bulgariei având la bază conflictul armat european generalizat. În acest context, începând cu anul 1934, a luat în considerare un atac preventiv asupra Ungariei, care, la începutul conflictului european, ar fi trebuit eliminată ca factor strategic, ce ar fi pus în pericol țările Micii Înțelegeri în cadrul confruntării lor cu alți adversari. Statele membre ale Micii Înțelegeri alocau în mod obligatoriu o parte din forțele lor militare pentru acțiuni planificate în comun împotriva Ungariei, dar și a Bulgariei. Efectivele forțelor armate ale Micii Înțelegeri care puteau fi angrenate în operațiuni de război se cifrau la 2 800 000 de soldați (1 milion iugoslavi, 1 milion cehoslovaci, 800 000 români).